Șase luni a durat lupta lui Ion Iliescu și a structurilor
secundare ale partidului comunist și securității pentru a recâștiga
controlul asupra României. Șase luni în care drumul României în aceeași
direcție cu Polonia și Cehia a fost deturnat către un soi de Belarus sau
Ucraina. Din ianuarie, până în 13-15 iunie 1990. Adica acum 25 de ani.
Totul a început după îndepărtarea lui Ceaușescu și apariția Frontului
Salvării Naționale ca organism desemnat să administreze țara până la
alegeri. La începutul lui ianuarie 1990, însă, Ion Iliescu și
lighioanele scoase din găurile unde se oploșiseră pentru a se feri de
mulțime și de schimbare, au transformat FSN în partid politic ignorând
propriile promisiuni și în disprețul opoziției, formate din PNL, PNȚ și
PSDR.
Aici poate ar fi interesantă o digresiune scurtă. Partidul Social Democrat Român, al lui Sergiu Cunescu, a făcut opoziție comuniștilor și securiștilor lui Ion Iliescu de la bun început. Cunescu a fost însă trădat și a părăsit partidul care s-a predat PDSR-ului lui Iliescu în 2000, și a devenit ulterior PSD-ul lui Victor Ponta de azi.
Revenind, deși partidele de opoziție au încercat să i se opună, Iliescu și-a văzut de treabă, România trebuia întoarsă pe drumul dezastruos care încă nu s-a sfârșit și alături de comuniști de eșalon doi și trei și securiști reșapați – mulți dintre ei acum oameni de afaceri – a chemat minerii încă de la demonstrațiile de protest din București din 28 ianuarie 1990. Brutele au devastat sediul PNL în 29 ianuarie și au făcut prăpăd și în Piața Victoriei.
Într-o atmosferă extrem de încordată, care a culminat și cu conflictul interetnic din Târgu Mureș din martie 1990, în aprilie s-a organizat Golaniada, mișcarea de rezistență din Piața Universității, care a rezistat 53 de zile, până la o nouă venire a minerilor, chemați din nou de Ion Iliescu care, ajuns președinte cu o majoritate covârșitoare, îi oprise între timp și accesul regelui Mihai în țară.
Românii își stâlciseră viitorul, pe 20 mai, cu o simplă apăsare de ștampilă.
Șase morți oficial, câteva zeci, poate o sută neoficial, sute de răniți și o Românie pierdută pentru mulți ani din cursa de refacere după 50 de ani de comunism.
Totul derulat într-o manipulare extraordinară venită din partea TVR și a ziarelor controlate de FSN, printre care cel mai sonor e Adevărul și cu aprobarea unei majorități a populației nedumerită, needucată democratic și îndobitocită după frica și învârtelile pentru supraviețuire din ultimele decenii. Evident, minerii erau coordonați de securiștii lui Virgil Măgureanu, șeful noii poliții secrete. Nouă doar ca prezentare.
Niciunul dintre oamenii care au făcut prăpăd atunci nu a plătit, deși conștiința oricui a prins acele vremuri și era la o vârstă care-i permitea să raționeze cât de cât, ar trebui să fie încărcată. Nu și a lui Ion Iliescu, Petre Roman sau Virgil Măgureanu. Ei poate vor plăti dacă vor fi acuzați în dosarul Mineridei pe care România a fost obligată de CEDO să-l redeschidă.
Noi ceilalți știm și plătim ce a urmat după 13-15 iunie 1990. În fiecare zi.
Sursa: http://www.businesscover.ro
Se răzbună istoria pe Ion Iliescu?
Aici poate ar fi interesantă o digresiune scurtă. Partidul Social Democrat Român, al lui Sergiu Cunescu, a făcut opoziție comuniștilor și securiștilor lui Ion Iliescu de la bun început. Cunescu a fost însă trădat și a părăsit partidul care s-a predat PDSR-ului lui Iliescu în 2000, și a devenit ulterior PSD-ul lui Victor Ponta de azi.
Revenind, deși partidele de opoziție au încercat să i se opună, Iliescu și-a văzut de treabă, România trebuia întoarsă pe drumul dezastruos care încă nu s-a sfârșit și alături de comuniști de eșalon doi și trei și securiști reșapați – mulți dintre ei acum oameni de afaceri – a chemat minerii încă de la demonstrațiile de protest din București din 28 ianuarie 1990. Brutele au devastat sediul PNL în 29 ianuarie și au făcut prăpăd și în Piața Victoriei.
Într-o atmosferă extrem de încordată, care a culminat și cu conflictul interetnic din Târgu Mureș din martie 1990, în aprilie s-a organizat Golaniada, mișcarea de rezistență din Piața Universității, care a rezistat 53 de zile, până la o nouă venire a minerilor, chemați din nou de Ion Iliescu care, ajuns președinte cu o majoritate covârșitoare, îi oprise între timp și accesul regelui Mihai în țară.
Românii își stâlciseră viitorul, pe 20 mai, cu o simplă apăsare de ștampilă.
Șase morți oficial, câteva zeci, poate o sută neoficial, sute de răniți și o Românie pierdută pentru mulți ani din cursa de refacere după 50 de ani de comunism.
Totul derulat într-o manipulare extraordinară venită din partea TVR și a ziarelor controlate de FSN, printre care cel mai sonor e Adevărul și cu aprobarea unei majorități a populației nedumerită, needucată democratic și îndobitocită după frica și învârtelile pentru supraviețuire din ultimele decenii. Evident, minerii erau coordonați de securiștii lui Virgil Măgureanu, șeful noii poliții secrete. Nouă doar ca prezentare.
Niciunul dintre oamenii care au făcut prăpăd atunci nu a plătit, deși conștiința oricui a prins acele vremuri și era la o vârstă care-i permitea să raționeze cât de cât, ar trebui să fie încărcată. Nu și a lui Ion Iliescu, Petre Roman sau Virgil Măgureanu. Ei poate vor plăti dacă vor fi acuzați în dosarul Mineridei pe care România a fost obligată de CEDO să-l redeschidă.
Noi ceilalți știm și plătim ce a urmat după 13-15 iunie 1990. În fiecare zi.
Sursa: http://www.businesscover.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu