Ceauşescu, bancherul lumii. Opt ani de foamete, pentru plata datoriei externe

 

 

In decembrie ’89, Romania era intr-o situatie paradoxala. Pe de-o parte, populatia rabda de foame – pe de alta parte, Republica Socialista Romania avea in conturi doua miliarde de dolari cash (bani care vor disparea in anii ’90). Mai mult, in afara de acesti bani, Romania avea investitii si datorii de recuperat in valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Si, ca paradoxul sa fie total, Romania nu mai avea datorii externe, se arată într-un reportaj PRO TV din seria „România, te iubesc!”

„Ai nostri nu mananca masline”

Povestea incepe in anii ’70, cand statul roman se imprumuta masiv pentru industrializarea fortata a tarii dar si pentru investitii externe megalomanice. Dorinta lui Ceausescu era ca Romania sa devina o putere politica si economica importanta, iar el – un lider mondial.
La inceput, totul parea sa mearga bine, dar in urma unor tranzactii speculative cu grau si petrol, tara intra in blocaj financiar si incetare de plati. In septembrie 1981, Romania lui Ceausescu atingea varful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Stefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comert exterior la acea vreme, isi aminteste foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plati. „Atunci ne gaseam in situatia in care si pilotii primeau bani in servieta, ca sa plateasca aterizarea si decolarea de pe aeroporturile straine”, spune fostul ministru.
Sub presiune, Nicolae Ceauşescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alţii criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Ştefan Andrei povesteşte că, deşi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi anticipate, Ceauşescu, împins şi de Elena Ceauşescu, au hotărât să plătim chiar dacă pierdem.
Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la mâncare devine un obicei. Se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul şi făina încep să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii auzeau la sărbători. „El, acolo la Scorniceşti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare şi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus «Nu, dragă, lasă. Ai noştri nu mănâncă măsline»”, îşi aminteşte Andrei.
În aprilie 1989, Nicolae Ceauşescu anunţă rambursarea integrală a creditelor internaţionale, spre bucuria întregului popor. România scăpase de datorii şi avea investiţii uriaşe. 8 luni mai târziu, Ceauşescu moare şi, odată cu el, mor şi investiţiile. „În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA„, spune Ioan Pârgaru – fost director la Direcţia de Comerţ Exterior.
Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde şi jumătate de dolari. Diferenţa nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ştearsă, ori s-a pierdut.