Valeria Messalina, cea de-a treia soţie a împăratului Claudius, a rămas în istorie sinonimă cu viciul, desfrânarea şi manipularea. Dio Cassius ne relatează despre ea că „trăia în desfrâu şi silea şi pe celălalte femei să se prostitueze. Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor. Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza (iar pe bărbaţii lor) îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime”.
Căsătorită la numai 20 de ani cu Claudius, care era cu aproape 30 de ani mai mare decât ea, Messalina s-ar fi culcat cu 8.000 de bărbaţi, vestite fiind concursurile în care reuşea să satisfacă mai mulţi parteneri decât prostituatele înfruntate.
Născută
în jurul anului 25 e.n, fiică a lui Marcus Valerius Messalla şi a
aristocratei Domitia Lepida, despre Valeria Messalina nu se cunosc prea
multe detalii dinainte de a căsătoria cu Claudius. Însă după încheierea
mariajului, cruzimea şi desfrânarea de care a dat dovadă i-a îngrozit pe
contemporanii ei, fiind considerată o degenerată lacomă şi periculoasă.
Pliniu
cel Bătrân relata că Messalina obişnuia să-şi potolească poftele
carnale în timpul unor competiţii organizate în bordeluri, împotriva
celor mai bune prostituate. Messalina ar fi provocat-o la un moment dat
pe cea mai faimoasă prostituată din Roma, Scylla, pentru a vedea care
rezistă mai mult în timpul unui astfel de maraton sexual. După ce au
făcut sex amândouă cu câte 25 de bărbaţi, Scylla ar fi cedat, însă
Messalina a mai continuat câteva ceasuri. Deşi faima împărătesei ar fi
putut să ducă la exagerarea numărului de bărbaţi care i-au trecut prin
pat, cifra avansată este de 8.000.
Împărăteasa
nu accepta refuzuri, iar cei care îndrăzneau să nu i se supună plăteau
scump împotrivirea. Un caz celebru este cel al frumosului dansator şi
actor Mnester, artist foarte iubit de popor. Istoricul Dio Cassius
povesteşte că tânărul a refuzat favorurile Messalinei, iar aceasta a
reuşit graţie unui decret semnat de Claudius să-l transforme într-un soi
de sclav, pus la dispoziţia ei sub pretextul îndeplinirii anumitor
servicii.
Messalina
în viziunea pictorului austriac Hans Makart, întruchipată de actriţa
Charlotte Wolter, în 1875. FOTO commons.wikimedia.org
„Messalina,
pentru care nu era destul să fie adulteră, curtezană şi prostituată la
palat, prostituând şi alte femei nobile, dorea şi mai mult, după cum
spune proverbul: să aibă mai mulţi soţi”, mai scria Dio Cassius. Astfel,
cea de-a treia soţie a lui Claudius era capabilă să dezvolte adevărate
obsesii pentru anumiţi bărbaţi, pasiuni violente care se dovedeau adesea
fatale pentru aceştia. Cei mai mulţi sfârşeau ucişi după ce vicioasa
împărăteasă se plictisea de ei, otrăvirea fiind modalitatea preferată de
aceasta, cu ciuperci sau venin, notează ancient.eu.
Secvență din filmul Caligula si Messalina 1977
Istoricul
şi omul politic Tacitus a lăsat mărturii despre sfârşitul Messalinei,
sentinţă la moarte care i-a fost adusă de iubirea vecină cu nebunia
nutrită pentru un tânăr aristrocat ambiţios, Caius Silius, care se visa
împărat. Desemnat consul graţie Messalinei, acesta a divorţat şi s-a
dedicat cu totul împărătesei.
Sărbătoarea
culesului viilor, pictură realizată de Gustave Surand, inspirată de
orgia organizată de Messalina în palatul lui Claudius în onoarea
amantului Silius
Influenţa
exercitată de Messalina asupra lui Claudius a fost destul de puternică.
A fost numită chiar şi „geniul cel rău” al lui Claudius. Unii istorici
admit că ea era foarte tânără şi că a fost o unealtă, manipulată de
către experimentaţii curteni, funcţionari imperiali şi oameni politici.
Ea şi suporterii săi, cum am remarcat şi mai sus, impulsionau angoasele
şi spaimele lui Claudius, ca să-l determine să-i lichideze fizic pe
inamicii lor sau pe cei destestaţi de ei din diferite şi felurite
motive. O avem pe Messalina prezentă la sărbătorirea triumfului
sărbătorit de Claudius după cucerirea Britaniei: „soţia împăratului,
Messalina, a urmat într-o trăsură carul triumfal al acestuia” . Totuşi,
amestecul în activitatea cancelariei, nu i-a permis Messalinei cu
adevărat să controleze în mod constant birourile acesteia, scrinia.
Izvoarele literare îi atribuie Messalinei şi alte vicii. Aceasta dorea
cu aviditate să acapareze mari cantităţi de numerar şi parcuri, domenii.
Messalina nu era interesată de problemele de stat decât numai în măsura
obţinerii unor profituri personale. Este pretins şi faptul că
Messalina, profintând de poziţie deţinută, ar fi vândut privilegii,
comandamente militare, monopoluri acordate de către stat, chiar şi
calitatea de cetăţean roman. Se pare că ar fi obţinut şi cruţarea unor
liberţi meschini şi a anumitor conspiratori împotriva propriului ei soţ
„contra cost”, în schimbul unor sume de bani.
În
cele din urmă Claudius a fost cel care a ordonat uciderea Messalinei,
temându-se că aceasta îl va îndepărta de la putere. Speriat, Claudius a
fost sfătuit de libertul Narcissus să o ucidă pe Messalina, dar şi pe
toţi amanţii acesteia. Hotărârea este luată după ce, profitând de
absenţa lui Claudius, Messalina şi Silius se căsătoresc, graţie
dreptului de separarea unilaterală existent la acel moment, aşa cum
menţionează Tacitus.
Messalina
este împiedicată să aibă o întrevedere cu Claudius. Aceasta se
refugiază la mama sa, în grădinile de odinioară ale lui Valerius
Asiaticus, pentru a-şi pregăti apărarea.
Messalina, sculptură realizată de artistul francez Eugène Cyrille Brunet.
Comportarea
lui Claudius din acele clipe vădeşte slăbiciunea şi teama acestuia de
comploturi: „chiar dragostea înflăcărată ce o avea pentru Messalina şi-a
înăbuşit-o, nu atât din cauza ruşinii publice, cât de teamă ca nu cumva
iubitul ei Silius să-i ia tronul. Atunci, fugind la tabere în mod
ruşinos şi tremurând de frică, întreba tot drumul dacă mai este împărat
sau nu”.
Între
timp, Claudius se liniştise şi chiar dădu poruncă să i se înfăţişeze
Messalina. Narcissus realizează faptul că dacă Messalina va ajunge la
Claudius, zilele sale sunt numărate: „Şi dacă Narcissus nu ar fi grăbit
uciderea ei – scrie Tacitus – moartea şi-ar fi îndreptat paşii către
acuzator”. Astfel că, din proprie iniţiativă, dădu ordin centurionilor
să plece la locul de refugiu al Messalinei şi să o ucidă. Când i se
aduce vestea morţii Messalinei, Claudius nu întreabă dacă de „mâna ei
sau a altuia”, „ceru să i se umple cupa şi ospăţul urmă ca de obicei”.
Claudius „nu dădu semne de ură, de bucurie, de mânie, de tristeţe
[într-un cuvânt] de niciun simţământ omenesc, nici atunci când vedea
veselia acuzatorilor, nici atunci când privea jalea copiilor săi”. Așa a
pierit cea mai mare împărăteasă ninfomană.
Sursa: http://www.historia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu