Cumpără Acum

joi, 5 noiembrie 2015

Iată de ce a fost asasinat Ceauşescu! Adevărul ieşit acum la iveală…

Execuţia lui Nicole şi Elena Ceauşescu

Cu privire la subiect, în mod sigur voi primi şi de această dată o invitaţie călduroasă de a merge să mă întîlnesc cu făuritorii mei, însă, dacă toată lumea ar fi iubit adevărul, dacă unii ziarişti din Ţară nu s-ar fi vîndut asasinilor, adevărul n-ar mai fi umblat astăzi zdrenţuros şi cu capul spart. Nici nu-şi intră bine decembrie în drepturi, că presa o dă cotită şi învîrtită cu asasinarea soţilor Ceauşescu. Indiferent ce a fost şi cum a fost, Preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat, şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale de Kalashnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns astăzi, realmente, sclavi într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor cînd afirmă că „trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore! Cred că extratereştii le furaseră. Ex preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial. Au fost executaţi potrivit unei hîrtii, scrisă şi semnată la data de 23 decembrie 1989 de către Ion Iliescu, dată la care acesta nu avea nicio calitate oficială în conducerea statului român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperirea” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scut timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut urgent la abolirea pedepsei capitale în România, iar unii au părăsit Ţara. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui sa răspundă în faţa legii. Acum!
Cu prilejul discursurilor publice, Preşedintele Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia cu privire la pericolul imperialismului, cum că poate duce la pierderea identităţii economice, a identităţii de neam şi chiar a independenţei naţionale. Aşa s-a şi întîmplat după lovitura de stat. Cercetaţi documentele, aşa am făcut şi eu, apoi o să vă vreţi să îl comemoraţi. Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că pe plan internaţional fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova. Cinismul cu care un plutonier, pe numele său Dorin Cârlan relata anul trecut execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale, la un post central de televiziune, citez – „am făcut-o ferfeniţă pe Elena Ceauşescu şi i-am scos polimerii din cap odată cu creierii, oasele şi sîngele,” m-a cutremurat şi m-a determinat să cred că omul are bujiile ancrasate. Ori s-a scrîntit după crimele comise. Ori a fost special ales în plutonul de execuţie, pentru că nu era întreg la minte. Plutonierul acesta împuşcase doi oameni, comisese două crime, nu cu un glonţ, ci cu rafale, şi deborda de entuziasm infantil pe ecran, facînd din asta o bravadă publică. Cei care au înfăptuit asasinatul şi cei care l-au comandat, în urma mascaradei judiciare, n-au nicio scuză. Cu toate că au acţionat la comandă externă şi internă şi sub manipulările ce au guvernat lovitura de stat din 1989. Se pare că avem o vocaţie de a ne asasina patrioţii. Istoria stă mărturie. La fel ca şi Mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Nicoale Ceauşescu a strigat înaintea primul glonţ: „Trăiască România liberă şi independentă, moarte trădătorilor!” S-a avut mare grijă, însă, ca această parte a filmului (cosmetizat, falsificat şi trucat) difuzat pînă la intoxicaţie, în fiecare an, înainte de Crăciun şi care a făcut înconjurul lumii, să nu ajungă la public, să fie tăiată. De fapt, un asasinat politic abominabil, la scara istoriei, o ruşine pentru noi, execuţia cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşesc pe 25 Decembrie, la Sfînta Sărbătoare a Naşterii Mîntuitorului, este un asasinat anticreştin, iar sub acest blestem a urmat involuţia poporului în libertatea şi democraţia mult-visată de naivi. Asasinarea soţilor Ceauşescu a fost folosită ca „o veste minunată” în presa vremii. Toate ziarele titrau cu litere de-o şchiopă: „O veste minunată: dictatorul a fost prins şi împuşcat!” O manipulare grosolană! Criminalii înlocuiseră vestea minunată a Naşterii Domnului Iisus, sărbătoarea creştinului român, cu vestea “minuantă a crimelor comise”.
Ceauşescu le stătea în cap occidentalilor. De fapt a fost omorît pentru că a ridicat Ţara de la stadiul de semifeudalism la cel al civilizaţiei. Devenise extrem incomod puterilor Occidentului. Ceauşescu a oferit românilor educaţie de înaltă clasă, într-un învăţămînt gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tînar, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, cînd românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tîlhărie, corupţie de stat, miniştri şi parlamentari puşcăriaşi, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brîu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănîncă Istoria de pînă în 1944 şi chiar cea pînă în 1964. Într-o dictatură cu regim socialist, Ceauşescu a construit extrem de multe edificii, ca să aibă ce-şi însuşi, ce închide, vinde şi demola capitaliştii. S-au ridicat patru milioane de apartamente unde s-a mutat jumătate din populaţia ţării, s-au construit fabrici şi uzine mari, unde au muncit peste zece milioane de oameni, s-a construit Transfăgărăşanul, metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră (după care tînjesc mulţi, astăzi), Casa Poporului, Sidex Galaţi, Oltchim, Petromidia, şcoli, grădiniţe, spitale, creşe, pe care capitaliştii nici n-au fost în stare să le dea cu var. România a pierdut în cei 24 de ani de la lovitura de stat aproape întreaga industrie, a pierdut suveranitatea şi independenţa economică. Generaţiile prezentului trebuie să afle că familiile tinere primeau locuri de muncă şi apartamente de la stat, după terminarea facultăţii studenţii primeau repartiţie, iar învăţămîntul şi sănătatea erau gratuite. Priviţi acum sutele de mii de copii abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în Occident, priviţi fabricile de şomeri, adică universităţile care îi lasă pe tineri în voia libertăţii haotice. Da, teoretic, socialismul e o noţiune neprietenoasă. Dar, cei mulţi, talpa ţării, nu se zbăteau în sărăcie ca astăzi, cînd sîntem liberi să întreţinem bugetul statului fraudat de guvernanţii şi politicienii, care s-au îmbogăţit pe spinarea poporului. Controlul asupra populaţiei este mult mai extins azi decît în socialism, doar că nu mai e realizat prin forţă, ci prin mijloace subtile: carduri şi credite, înregistrarea neconstituţională şi abuzivă şi expunerea codului numeric personal, controlul opiniei publice (adică tot prin frică). Românii au fost forţaţi să devină consumatori. Li se dau lefuri pe card, ca să consume după nevoile Occidentului, de parcă românii nu ar mai avea voinţă proprie, dar şi ca să-i obişnuiască cu banii virtuali. Urmează cărţile de identitate cu CIP şi detectare prin GPS inclusă. Spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, azi stai cu frica în sîn ca o să ajungi şomer, eşti liber pe naiba, doar să te plimbi pe jos, să-ţi dai copilul la şcolile particulare ale mafioţilor şi pe bani grei, eşti obligat să cumperi manualele analfabeţilor din sistem, altfel i se scade nota copilului. Astea da, „succesuri” democratice! În socialism nu vedeai oameni dormind pe stradă, daţi afară din case sau de la serviciu, nu vedeai ţărani săraci. Ceauşescu a construit o economie puternică, cum n-a avut România înainte de război, pentru ca să fie independentă şi să nu cerşească la F.M.I., B.M. etc.
Dar, ca preşedinte, cînd nu eşti dator organismelor financiare mondiale, eşti considerat dictator, eşti invadat de şacali, ţi se iau resursele naturale, iar poporul este transformat în contribuabil activ, (deşi nu are loc de muncă, taxele sînt obligatorii) sclav şi consumator. Libia, Egipt, Siria, şi România sînt exemple vii în acest sens. L-au eliminat pe Ceauşescu cînd Ţara nu mai avea datorii şi economia mergea strună. Tocmai cînd terminasem de plătit datoriile şi urma să ne bucurăm de un nivel de viaţă european, de teamă că vom concura puerile occidentale, au venit alogenii şi-au pus gheara pe avuţiile naţionale. Chiar dacă în socialism, pentru o perioadă scurtă s-a mîncat mai puţin, a fost sănătos, s-a trăit fără căldură, s-a dat curent electric cu porţia, chiar dacă pîinea, zahărul şi uleiul erau cartelate, aşa s-au plătit datoriile externe. Nu existau milionari şi miliaradari care să fraudeze statul. Azi există mîncare şi pîine din belşug (puterea de cumpărare fiind zero), dar garnisite cu euri mortale, care au răspîndit boli, obezitate, cancer, diabet, gradul de îmbolnăvire al populaţiei fiind triplat. S-au înmulţit boschetarii, copii străzii, mai ceva decît cîinii comunitari, presa e plină de scandaluri, crime; miliardarii de carton au conturile doldora, şi n-au dat o zi cu sapa. Legea-i făcută pentru ei, au maşini luxoase şi pistolul la brîu. Toate acestea lucruri fermecătoare au fost înscrise în planul loviturii de stat din 1989. Ne merităm soarta. Să trăiţi bine!
Aşadar, mă întorc la întrebarea unui ziarist român din presa centrală. „De ce n-a făcut Ceauşescu autostrăzi”? Simplu: exportul către Rusia şi spre celelalte ţări se făcea pe căile ferate şi pe apă. Specialiştii timpului au gîndit în conformitate cu necesităţile practice. Nimeni nu a umblat în opinci în perioada socialistă, de acum înainte vom umbla poate desculţi. Opinca e încălţare ecologică şi mi-e teamă că nu ne vom permite s-o cumpărăm. După 1989 cîţi kilometri de autostradă s-au construit? Poate răspund miniştrii de la transporturi sau Bechtel? Toată bogăţia Ţării adunată cu sudoarea poporului a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cîrdăşie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atît cît să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cisntită, de ce au îndatorat ţara pînă la sufocare, de ce au jefuit averea ţării pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai are ţara fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plîng că nu mai sînt bani pentru investiţii, de ce nu investesc ei banii furaţi de la popor? De ce oare tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cît mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vînzătorii de Ţară autohtoni, care le asigură calea spre cîştiguri ilicite. Cei care au guvernat după lovitura de stat, n-au fost în stare să construiască nimic în Ţară, în afara de sedii de birouri pentru stors românul de ultima leţcaie. Toţi au fost puşi pe căpătuire. Au devalizat băncile (Bancorex, Banca Agricolă, Banca Religiilor etc…), întreprinderile, fabricile, combinatele, au sărăcit populaţia prin inflaţie de 300%. Sub minciuna Iliesciană în coabitare cu a lui Petrică în plover, numită „privatizare”, producţia României a fost redusă la tăcere treptat. Ce nu s-a putut fura, s-a vîndut străinilor cu capital majoritar sau total pe mai nimic, preţul fiind sub cel de fier vechi, dar pe mită grasă.
Un fost funcţionar al Ministerului Economiei de pe vremuri, de formaţie economist, azi pensionar, mi-a explicat cum s-a reuşit înainte de 1989 performanţa echilibrului economic şi absorbţia în procent de 100% a forţei de muncă tinere, cum România a refuzat orice contact cu F.M.I.-ul şi cu alte organisme financiare internaţionale, care încercau atragerea României în capcane. „Trepăduşii n-aveau ce căuta în rotiţele sistemului,”, mi-a declarat, “tocmai de aceea sistemul economic nu avea nici noxe, nici fisuri. Nu existau clase favorizate. Multe din lucrurile de dinainte de ’89 – păstrînd proporţia evoluţiei în timp – erau superioare celor de azi. Atunci erau tot felul de organisme de cinste şi control, care rezolvau problemele oamenilor, azi nu ai la cine apela, hoţii se dau drept conducători.” Studii recente arată că pe atunci toată populaţia activă avea slujbă, astăzi aproximativ 6 milioane de români îşi caută de lucru în afara ţării. Toţi românii aveau locuinţe, azi sînt datori pe viaţă băncilor străine, scoşi în stradă şi executaţi silit. Atunci se întrerupea curentul electric zilnic, astăzi nu avem bani să-l plătim. Atunci erau cîteva ore de televiziune pe zi, astăzi, sute de posturi TV ne aduc în case violenţă, destrăbălare, circ politic, crime, dezmăţ, sexualitate, pornografie, homosexualitate, care tulbură minţile copiilor şi îndeamnă la sex de la vîrste fragede, ducînd la angoase, la frustrări, sinucideri şi conflicte interioare cu sinele. Despre ce economie vorbeşte astăzi guvernul? Coloşii industriali, care decenii la rînd au asigurat producţia internă şi exporturile ţării noastre, au fost bombardaţi.
Nu sînt bani pentru salariile medicilor, se desfiinţează şcoli şi spitale, sănătatea e la mîna grupurilor farmaceutice care condiţionează numirea factorilor de conducere şi politica instituţiilor de sănătate. „Regimul socialist investea cam 30% din PIB în cercetare-dezvoltare, tehnică militară (tancuri), aerospaţială (avioane inclusiv supersonice), agricultură, infrastructură (căi ferate, drumuri şi poduri la sate, canale şi sisteme de irigaţii, baraje, canalizări)”. Ce a adus, aşadar „revoluţia”, pardon, lovitura de stat? Libertatea de a merge la căpşuni, libertatea sclaviei pe pămînt românesc şi dispreţul Occidentului. O ţară primită cadou în 1990, fără un leu datorie externă şi cu destui bani cash (a se înţelege lichiditate B.R.C.E.), a fost sufocată de datorii pentru generaţii de-a rîndul. Imediat după lovitura de stat, Petre Roman, premier pe atunci, a anunţat că industria ţării este un morman de fiare vechi”, o minciună colosală, care a dat startul jafului, aflat şi azi în desfăşurare.
Aşadar, de ce a fost asasinat Nicoale Ceauşescu? Pentru că a condamnat invazia U.R.S.S. în Cehoslovacia în 1968; pentru că a construit Casa Poporului, a doua clădire ca mărime în lume după Pentagon; pentru că România era al patrulea exportator de armament din Europa; pentru că a construit metroul din Bucureşti, Centrala atomică de la Cernavodă, canalul Dunăre-Maria Neagră; pentru că în primăvara anului 1989 România achitase toate datoriile externe în valoare de peste 18 miliarde de dolari; pentru că acumulase depozite de aur în Banca Naţională (volatilizate astăzi şi trimise în excursie, peste hotare); pentru că a interzis avortul şi a încurajat natalitatea, aducînd populaţia la peste 22.000.000, pentru că nu a avut conturi în străinătate cum au pretins neobolşevicii; pentru că a construit peste patru milioane de apartamente; pentru că producţia de oţel a ţării era de 8% din producţia mondială, iar în funcţie de acest lucru România putea modifica oricînd preţul oţelului la bursă; pentru că a construit peste 10.000 de şcoli, universităţi şi grădiniţe, aproape 100 de hidrocentrale; pentru că România avea una din cele mai dezvoltate reţele de cale ferată din Europa; pentru că, începînd din 1973, Nicolae Ceauşescu a permis înfiinţarea a 48 de societăţi mixte, cu participare de capital occidental în ţară şi străinătate, iar volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape se dublase: de la 28% în 1965, la 45% în 1974; pentru că între anii 1971-’75, România a înregistrat o rată anuala de creştere de 11,8%, cifră neegalata niciodată în plan european. Pentru toate acestea şi pentru vina de a nu fi fost un patriot de ocazie, ci unul adevărat, Ceauşescu a fost asasinat cu sînge rece, într-o frenetică grabă, în ziua Sfîntă a Crăciunului. Dacă încerci astăzi să vorbeşti despre Ceauşescu eşti imediat catalogat drept comunist sau nostalgic. În cazul meu, nu pot fi acuzată nici de participaţiune la sistem, nici de nostalgie comunistă. Pe vremea asasinilor lui Nicolae Ceauşescu, ajunşi între timp miliardari cu ajutorul americanilor, mă ocupam cu biberonul. Studiaţi documentele de arhivă şi veţi vedea ce-a făcut Ceauşescu cu banii de la F.M.I. şi de la Banca Mondială, şi ce-au făcut aceşti democraţi grăsuni de bătătură, specializaţi în escrocherii financiare la şcolile politice de vară ale partidelor.
Studiaţi documentele! Preşedintele împuşcat de cei cîţiva antiromâni, îndoctrinaţi de „agenturili străine” nu vi se va mai părea atît de sinistru. Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot. În afara lichelelor care au prădat statul român după 1989 şi au devenit chiaburi, astăzi, poporul zace în sărăcie, exploatat mişeleşte, de aproape un sfert de veac. Zidul de la Tîrgovişte e prea mic pentru aceste haite de politicieni care au subminat şi ruinat România postdecembristă!
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

40 de comentarii:

  1. pacat de cei care au murit ca dvostra sa va exprimati pe blog! sa va exprimati liber, sa aveti acces la tot; din pacate cei din jurul lui dictatorului au trecut la butoanele pe care si le doreau! de cate ori ati votat liber pana in dec 1989????? de cate ori ati iesit peste hotare pana la revolutie? esalonul 2 al pcr mai este activ inca - dezastru de la ei a pornit dupa 89; de cate ori ati iesit in strada inainte de 1989 ???? dar n-are sens -

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-are rost Rodica... de-asta nu se va face nimic in Romania... ca inclusiv "generatia noua" a mostenit aceeasi mentalitate comunista de la parinti!! Saracia lui Ceausescu care se simte si acum... si care lasa urme si generatilor imediat urmatoare!!!

      Ștergere
    2. Poate Ceausecu o greșit dar a și reușit S facă multe lucruri de care sa fi mândru de a fi roman în schimb ce sa făcut după 89 nimic fiecare are părerea sa și e greu sa alegi care e corecta în schimb dak analizați totul din mai multe puncte se vedere și nu doar unu cea ce a făcut Ceausecu este de admirat și în plus sa fim sinceri democrația a adus benefici doar la hoti și criminali ..

      Ștergere
    3. Spun uniiiiii.ca cica nu puteai iesi in strada pentru a te manifesta ca nu puteai pleca peste hotare si ca nu prea aveai drepturi...si nu mincai banane si portocale.n fiecare zi .numai de sarbatori te bucurai de ele ....etc ASTAZI CE AI ?ASTAZI statul cu ce te ajuta ASTAZI ai siguranta zilei de mâine .ASTAZI mai ai parte de educatia de ieri ASTAZI ai un post de munca stabil ASTAZI TIESTE FRICA SA DAI NASTERE UNI COPIL din cauza nesigurantei zilei de maine.NU VEDETI SUNTETI ORBI ca ASTAZI ESTI SCLAV PE PAMÂNTUL TAU SI PE CASA TA.chiar nu vedeti oameni buni ca sunteti saraci ca nu aveti asistenta medicala ca nu aveti case pt copii vostri ..ca sa le lasati mostenire nu aveti scoli nu mai aveti medici profesori ca aveti alimentatia mai bine de 70%venita din export (pentru ca la noi s.au distrus zootehniile serele ...etc).carne peste (ca doar dunarea n.are peste)legume ..etc iar pretul lor de cumparare este la fel ca.n spania unde salariul mediu este de vre.o 800€ ....acum aveti de toate dragi romanii aveti transport public (din vre.o zece mii de trenuri )ASTAZI aveti privatizat cfr.ul siu.n tren la o ora si din sate sau comune mai indepartate 2 trenuri pe zi.CU SCUZELE DE rigoare unii dintre voi sunte.ti batuti rau in cap si nu ve.ti scapa de prostie decit atunci cind nu ve.ti mai fi.
      Cum se poate spune ca acum este mai bine decit inainte de '89.pai fratilor inainte de 89 iti ramanea femeia gravida ti se dadea de la primarie la alegere ap .aveai un post de munca asigurat.aveai sanatatea gratis .se facea educatie in scoli.stiai de bun simnt si respect ....dar nu va placut (ma refer la voi astia care zice.ti ca nu a.ti avut portocale si banane) lasa ca aveti azi mincarea plina de euri.lasa ca va place azi cind va luptati cu tot sistemul mafiot de la noi din tara (guvern+medicina+sapaga+saracie+foame da foame ca face.ti foamea dar va place vad)trezitiva oameni buni macar in al 12.ceas cind inca a mai ramas ceva din tarisoara noastra .in mainile noastre sta schimbarea daca o doriti daca nu traiti in foamete saracie curvasareala drogangeala prostitutie mafie tot ce va ofera tv.ul si presa.
      Va doresc o noapte frumoasa

      Ștergere
    4. Spun uniiiiii.ca cica nu puteai iesi in strada pentru a te manifesta ca nu puteai pleca peste hotare si ca nu prea aveai drepturi...si nu mincai banane si portocale.n fiecare zi .numai de sarbatori te bucurai de ele ....etc ASTAZI CE AI ?ASTAZI statul cu ce te ajuta ASTAZI ai siguranta zilei de mâine .ASTAZI mai ai parte de educatia de ieri ASTAZI ai un post de munca stabil ASTAZI TIESTE FRICA SA DAI NASTERE UNI COPIL din cauza nesigurantei zilei de maine.NU VEDETI SUNTETI ORBI ca ASTAZI ESTI SCLAV PE PAMÂNTUL TAU SI PE CASA TA.chiar nu vedeti oameni buni ca sunteti saraci ca nu aveti asistenta medicala ca nu aveti case pt copii vostri ..ca sa le lasati mostenire nu aveti scoli nu mai aveti medici profesori ca aveti alimentatia mai bine de 70%venita din export (pentru ca la noi s.au distrus zootehniile serele ...etc).carne peste (ca doar dunarea n.are peste)legume ..etc iar pretul lor de cumparare este la fel ca.n spania unde salariul mediu este de vre.o 800€ ....acum aveti de toate dragi romanii aveti transport public (din vre.o zece mii de trenuri )ASTAZI aveti privatizat cfr.ul siu.n tren la o ora si din sate sau comune mai indepartate 2 trenuri pe zi.CU SCUZELE DE rigoare unii dintre voi sunte.ti batuti rau in cap si nu ve.ti scapa de prostie decit atunci cind nu ve.ti mai fi.
      Cum se poate spune ca acum este mai bine decit inainte de '89.pai fratilor inainte de 89 iti ramanea femeia gravida ti se dadea de la primarie la alegere ap .aveai un post de munca asigurat.aveai sanatatea gratis .se facea educatie in scoli.stiai de bun simnt si respect ....dar nu va placut (ma refer la voi astia care zice.ti ca nu a.ti avut portocale si banane) lasa ca aveti azi mincarea plina de euri.lasa ca va place azi cind va luptati cu tot sistemul mafiot de la noi din tara (guvern+medicina+sapaga+saracie+foame da foame ca face.ti foamea dar va place vad)trezitiva oameni buni macar in al 12.ceas cind inca a mai ramas ceva din tarisoara noastra .in mainile noastre sta schimbarea daca o doriti daca nu traiti in foamete saracie curvasareala drogangeala prostitutie mafie tot ce va ofera tv.ul si presa.
      Va doresc o noapte frumoasa

      Ștergere
  2. Papusa, nu exista adjective suficiente pentru a.ti descrie acesta postare (referat/cercetare/etc.): AI PUS PUNCTUL PE I !!!

    Te rog sa ma crezi ca si eu ma gandeam sa scriu ceva asemanator pt ca m.am saturat de naivitatea concetatenilor nostri.
    Si eu m.am nascut tot in '89 si nu am fost martora la aceasta perioada ceausista. Nu stiu daca mi.ar fi fost mai bine in perioada respectiva, dar am fost martora pana acum in 2015 - si nu.mi place!
    Acum in noiembrie 2015 tinerii ies in strada la fel cum au iesit parintii lor in 1989, naivi crezand ca pot schimba ceva. Ii sustin din toate punctele de vedere dar mi.e frica sa nu cada si ei in acest joc de manipulare care dureaza de 26 ani. Daca pana acum n.am iesit in strada este pentru ca nu tineam sa fie dati jos de la guvernare cei care si.au dat si or sa isi mai dea demisiile. Ci pt ca nu exista, n.a aparut, pana acum cineva sa fie la carma.
    Pt chestia asta si eu am fost aratata cu degetul ca sunt "pesedista" si alte apelative. Nu sunt fana si nu apartin niciunui partid pt ca nici unul nu indepliniste criteriile elementare pt satisfacerea nevoilor populatiei.
    Majoritatea tinerilor sunt nepasatori. Putinii care au iesit in strada se impart in mai multe categorii: cei care vor o schimbare, cei care vaneaza sa ajunga sus sa fure si ei ceva, "gura-casca", cei care fac parte din galerii, s.a. si ei or sa faca aceeasi greseala pe care au facut.o parintii lor acum 26ani.
    Cei care au fost la guvernare pana acum si.au urmarit propriile interese. Ca sa stea linistiti la pensie si progeniturile lor sa aiba deschidere mai departe in viata. Multumim frumos! Si noi cui dracului ramanem?!
    Tara asta a ajuns ca o jungla. Cel mai puternic supravietuieste. Ma doare cand vad atata prostie si atatia analfabeti - pt ca profesorii nu mai sunt ce au fost, copiii iesind mai tembeli decat atunci cand au intrat, dar "profii" se plang ca sunt prosti platiti - serios? Pai daca nu va ocupati de invatamant asa cum trebuie, la ce doriti salarii mari? Fa.ti treaba si apoi discutam si despre salariile bine platite. Atatia oameni care au muncit o viata intreaga si dorm pe banci in parcuri pt ca oricum nu mai are pe nimeni si nimanui nu ii pasa de el si hai sa ii luam casa, ca sa o punem la bataie la banca sa ma sclavagim un tanar cuplu. Puscariasii care stau fain frumos la caldurica, cu mancarica si se plang de conditiule mizere - poftim? Ar fi trebuit sa fiti pusi la treaba lichelelor!!! V.a placut sa furati? Sa omorati? Sa violati? La sapa si la ciocan! Asa a construit Ceausescu (asta ai uitat sa specifici) pai cum sa ii tina asa degeaba?!
    Medicii? Un medic care sta toata ziua la spital, apoi face garzi (bine inteles ca mai si doarme in timpul garzii care dureaza 24h - hai ca esti culmea) si e platit cu 1500lei? Hai ca mai ajunge aproape 2000 lei. Normal ca ia spaga! Pt ca din spaga aia a mai luat cate ceva prin spital, ca managerul spitalului nu are fonduri. Facultatea de medicina "Carol Davila" era una din cele mai bune facultati pe timpul lui Ceausescu.
    Daaar stai, nu am scris corect, Romania ajungea sa reprezinte o putere in Europa. Din toate punctele de vedere! Si Occidentului ii tremura c*ru! Si ce s.au gandit, hai sa ne alegem cativa si sa ii indoctrinam. Zis si facut. Si cine plateste acum? Ia ghiciti.. NOI bineinteles.
    Sunt foarte multe de discutat.. foarte multe de dezbatut. N.avem.timp din pacate :( am ajuns sclavii calculatoarelor si telefoanelor acum.. sclavi ai timpului si stresului..

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit am inteles dar ca sa terminat comunismul in toata Europa in acele timpuri impus de puterile mondiale cu ajutorul lui gorbaciov unde ramane? Nu era doar Romania in ecuatie

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit am inteles dar ca sa terminat comunismul in toata Europa in acele timpuri impus de puterile mondiale cu ajutorul lui gorbaciov unde ramane? Nu era doar Romania in ecuatie

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest text nu este altceva decat propagandă comunistă! În 1989 romanii au avut șansa de a fi LIBERI dar, din păcate, nu au știut să-și aleagă conducătorii și i-au ales în continuare tot pe aceiași care i-au îngenunchiat din nou sub o altă față, "democratică". Tot ce pot spera acum este să-și dea singuri seama de monstruozitățile pe care le-au făcut, EI, și să se retragă, lăsand poporul acesta să se dezvolte cu LIDERI adevărați, cu OAMENI, nu cu CRIMINALI!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte corect!!! Ceausescu a fost intradevar patriot!! a facut multe lucruri bune, dar in mare parte au fost ambitii proprii... iar acestea au fost facute cu foarte multe sacrificii... pe cand el traia o viata de lux la fel ca in occident! Nici nu vreau sa ma gandesc cati tineri (militari in termen) au murit lucrand la Canalul Dunare-Marea Neagra sau transfagarasan! Pe vremea aia nu se intamplau nenorociri? nu existau furturi si taharii.... te inseli amarnic... nu erau publice, totul era ascuns... hai ca nu are rost sa continui... as putea sa scriu la fel de mult ca si articolul!
    Revolutia din '89 a inceput ca revolutie si s-a terminat ca o lovitura de stat, asta e adevarat! iar "baietii destepti" cu aceeasi mentalitate comunista si pusa pe furat, au preluat puterea si inclusiv "mostenirea" de la ceausescu!
    Chiar si cu ce se petrece acum in tara... nu va schimba nimic... pentru ca mentalitatea este tot aceasi!! ....saracia lui Ceausescu a facut sa se ajunga la ea! Oricine care striga hotii acum si cere SCHIMBAREA POLITICA... daca ar ajunge si el-ea intr-o functie publica, cand s-ar ivi ocazia de a fura ceva, ar face-o! In Romania se va schimba ceva poate dupa minim 50 de ani de la revolutie... cand mentalitatea comunista si generatia inca in viata de acum nu va mai fi!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre indobitocirea poporului vad ca nu zici nimic. La primele alegeri din '90 daca ziaristii astia gen CTP ...care acum se dau de ceasul mortii ca s-a furat tara, informau corect si nu participau la furt si castiga Campeanu sau Ratiu ,cu siguranta Romania ar fi aratat altfel astazi.In rest sant de acord cu tot ce ai scris aici.

      Ștergere
  7. ...am uitat sa precizez!!! pe vremea aceea nu existau milionari!!! toata lumea era "egala" ...adica saraca!!! Nu era decat un sigur miliardar!!!!! El, Ceausescu!!! si asta pe spinarea si sacrificiile poporului!!! iar cei care se "invarteau" pe langa el si ii pupau picoarele... ravneau la averea si luxul in care traia el, si care au si preluat puterea dupa revolutie!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era lumea egala si asa si trebuie sa fie , fiecare tanar avea un apartament , nu aveai voie sa detii 2 proprietati pe acelasi nume , sa fim seriosi ,cine iti mai da o casa moca in ziua de azi ? Muncesti o viata pentru ea , toata stima pentru cei ce il regreta si toata stima pentru cei ce inchid ochi in fata adevarului tot oameni sunt si aia ,nu conteaza ca sunt ipocriti!!!

      Ștergere
    2. Vaca proasta care bati campii, Ceausescu nu a fost niciodata miliardar
      Mai studiaza, si nu a detinut proprietati in numele lui, poporul a fost tinut in
      obscurantism fata de alte tari doar din ratiuni economice dorind sa scape tara de imbecili FMI. Puneti intrebarea unde s-au dus cele 14 miliarde de dolari care Romania ii avea pe +, la finele anului '89.

      Ștergere
  8. Din pacate,in Romania noastra scumpa si draga,( dupa parerea mea), a mai ramas,din pacate,doar o singura leve si un singur mod de a guverna,pentru ca tara sa i-si revina la o adevarata valoare si normalitate. Si anume , legea lui Tepes! Dar pentru acest lucru ne trebuie un nou Tepes si totul i-si v-a relua cursul normal. Eu,cel putin la aceasta concluzie am ajuns. Restul sunt doar vorbe,propaganda si o lupta scarboasa dupa putere! De parca am mosteni pamantul.... Pacat,ca marea majoritate nu a inteles inca acest lucru si continua sa se amageasca si sa se imbete cu apa rece...

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu,pot sa spun ca am trait in timpul comunismului si i-mi amintesc perfect cum era! Nu regret nici o secunda ca am scapat de niste jigodii. Aveam putin peste 18 ani cand am fost la Bucuresti Chiar atunci la revolutie. Am plecat de la Braila spre Bucuresti la sora mea,ca se apropia craciunul. Cand am ajuns in gara de nord,am vazut multimea care striga jos Ceausescu . Am fost si eu prins de eveniment si tanar fiind am intrat in hora revolutiei! Mi regret ca au fost impuscati. E adevarat ca a fost o lovitura de stat,dar in acele momente noi nu am realizat jocul celorlalte lichele,pentru ca in acele momente cel mai important era sa scapam de acel sistem nenorocit! Ca inca avem jigodii la conducere si tot sistem de rahat,asta e un alt capitol,si dati-mi voie sa o spun cu mana pe inima. E numai vina noastra! Suntem slabi! Daca alt mod nu ne-a mai ramas,atunci sa intram pur si simplu peste ei si sa-i distrugem,iar cei ce vor veni dupa ei vor sti ce au de facut. Ei au dreptul sa ne omoare si sa ne batjocoreasca,iar noi ca suntem 20 de milioane,ne lasam dusi de nas!

    RăspundețiȘtergere
  10. https://www.facebook.com/PapagaliVorbitori/videos/892432514181602/?pnref=story

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragi compatrioti,eu as dorii sä-mi exprim umila mea pärere despre faptele tragice petrecute än Tärisoara unde m-am näscut si copilärit Romänia,sufär mult pentru cei nevinovati care au trebuit sä moarä ca,clasa de sus sä änteleagä cä asa nu mai merge si coruptia sä fie stärpitä de la rädäcinä.Eu sper si doresc sä reusiti sä änfäptuiti acest lucru pentru voi si urmasii vostrii.Condoleante Familiilor ändoliate.Sänteti un popor inteligent si frumos,VÄ ÄMBRÄTISEZ PE TOTI DRAGII MEI SURORI SI FRATI:

    RăspundețiȘtergere
  12. Va felicit sincer! Ati sintetizat perfect situatia nationala din ultimele decenii!

    PS. Incercati totusi data viitoare sa mai lasati cate un rand liber, alineate, etc. E destul de dificil de urmarit.

    RăspundețiȘtergere
  13. homosexualitatea si lesbianismul pus la acelas nivel cu hotia, talharia si ce s-a mai enumerat in articol mi se pare un mare bullshit si da, chiar daca aveam un loc de munca si ni se dadea un apartament, aveam frigiderele goale si nu traiam liberi! Bine ca dupa 26 de ani multi eroi apar si isi dau cu parerea ce-a fost mai bine si ce mai rau, de ce nu s-a spus "ADEVARUL" pe timpul lui Iliescu? Acum apar o groaza de stiutori mai bine, care plang dupa epoca de aur, asta nu o sa ne ajute deloc domnilor, tara este plina de hoti si corupti si nu cred ca de vina sunt homosexualii sau lesbiencele!

    RăspundețiȘtergere
  14. HAI SICTIR CRETINULE!!! Daca regreti epocaCeausista,n-ai decat sa te duci dupa el,boule nomenclaturist.La zid si cu tine!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Am impresia ca unii nu inteleg nimic din ce se intampla in epoca de aur .Imi permit sa le dau cateva sugestii .Daca vrei loc de munca invata cu pasiune sa faci ceva .....orice ,si o sa vezi cum vin ofertele , oamenii bine pregatiti sunt la mare cautare ......esti liber foloseste internetul sunt milioane de povesti de succes .Daca vrei sa traiesti ca in epoca de aur nu folosi curent electric ,automobil,imbracate prost hraneste cu mancare refuzata la export (era cea mai buna ).si stai in fata casei parintilor tai zilnic si sunt sigur ca o veni cineva sa iti deie un loc de munca si o casa pomana unde sa stai sau cere azil politic intr-o tara comunista unde o sa-ti traiesti visul..... ESTI LIBER sa traiesti cum vrei .De asta au murit oameni la revolutie .Pentru LIBERTATE.

    RăspundețiȘtergere
  16. Am îmbătrânit si nu mai înțeleg nimic! Un "biberon" '89 face o pledoarie pro Ceașcă! "Bravos Națiune"!! Nu contest adevărurile din articol, multe dintre ele, insa as adaugă încă ceva, un adevăr trăit de mine si care completează imaginea articolului. Hoția si corupția au existat si atunci. Nu se dădea benzina suficientă. Lucrai in rafinărie si aveai de deschis o ușa, furai si duceai benzina, Lucrai la abator, furai si duceai carne, Lucrai la vinalcol, cu vinul si tăria te descurcai. Exemplele pot continua insa nu mai e cazul intru-cât cred ca am fost înțeles. Ce vreau sa se înțeleagă este ca acești "eșalon secund" ajunsi sau Rămași, pe alocuri, la butoane, au cultivat in continuare cuultura spații. Era in gena lor, in fisa fiecărui post public si, contrar asteptarilor celor ce au fost sufocați de Amenințarea cu Pușcăria pentru furt (nu mai puteau fura cât erau ei de calici) si- au ezit in strada in 89, au stricat sensul democrației prin compromitere. Si încă ceva. Sugerez domnișoarei,cu tot respectul pentru documentarea făcută, sa încerce si subiectul "SECU", Abea atunci vedem " De ce a murit Ceaușescu".

    RăspundețiȘtergere
  17. Din articolul tau imi dau seama ca nu te-ai documentat deloc... imi dau seama ca tot ce ai scris se bazeaza pe anumite frustrari pe care le ai si pe care le vei avea probabil toata viata. De la economia puternica, care era complet disfunctionala, pana la lipsa acordului cu FMI care a durat pana la inceputul anilor 80 gasesc in articolul asta numai prostii. Sper totusi ca l-ai scris din necunostiinta de cauza nu din dorinta de a dezinforma. Poate in articolul viitor o sa te documentezi mai mult .

    RăspundețiȘtergere
  18. Aveti dreptate domnul Sorinel Pintea , numai un Vlad Tepes daca mai vine sa faca ordine , de ce nu confisca toate averile la cei care au furat si sa le de a drumul in fundul gol sa plece din tara ca nu merita sa mai calce pamantul tarii , tradatori de tara , Doamne ajuta !!!

    RăspundețiȘtergere
  19. adevarat este din pacate ca am fost si vom ramane manipulati - si ca suntem prea mici UNEORI sa sarim la gatul celor care ne vor sclavii natiilor lor pe vecie ; toate au fost si cu bune si cu rele - si inainte si dupa '89; nu suntem dumnezei sa facem ceva din nimic,totul se face in timp cu conditia sa nu se fure mai mult decat pot produce urmatoarele 10 generatii in conditii de pace si independenta economica pe care n-o avem.. se pare insa ca 'cineva acolo sus' nu ne prea iubeste si e timpul sa aratam in mod activ ca NU ne pasa de 'afectele' sacalilor :(

    RăspundețiȘtergere
  20. Oameni buni! Nu aveti nici cea mai mica idee despre ce s-a intamplat in perioada aia. E o mare manipularea acum, pusa la cale cu fonduri din est, de o tara care are interesul sa nu ne piarda din zona lor de influenta. Am trait 22 de ani in comunism. Tot ce e trecut la realizare in articolul de mai sus s-a facut cu pretul distrugerii spiritului poporului roman si daca azi suntem mai idioti de cat ar trebui ... da, ni se trage de atunci! Pretul platit pentru "realizarile minunate" (oricum mare parte dintre ele erau simple minciuni sau exagerari) a fost libertatea romanilor, dezbinarea lor ca neam, distrugerea. Cei care nu au trait perioada aia nu au cum sa stie cat de umilitor e sa te inghesui la coada pentu un pui amarat ... cum e sa se dea alimente pe cartele ... dar aliemtele sa nu se gaseasca niciodata in alimentare ... sa se opreasca curentul in fiecare zi de la 17-21 ... sa se declare la TV productii atat de exagerate incat nu era posibil sa se produca ... si cate si mai cate. Dar cei mai rai sunt cei care au trait in acea perioada si nu recunosc nenorocirea care a fost pe capul Romaniei ... si nici nu avea cum sa fie altfel, ori cat ar mintii ei. Tara noastra a fost sub ocupatie sovietica ... in urma pierderii razboiului! Sigur ... s-a construit atunci dar cu ce pret ... alte tari au construit mai mult si fara atatea sacrificii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... si apropo de "ceausesti", pentru ca ei sunt subiectul articolului, au murit pentru simplul motiv ca au facut prea mult rau. Probabil oamenii care au pus la cale executarea lor, au vrut doar sa se salveze pe ei sau au avut alte interes, dar , in ultima instanta, toti cei care au decis executarea familiei Ceausescu, la vedere sau din umbra, au fost produsul comunismului si a regimului Ceausescu. Sa nu uitam ca Ceausescu a fost seful securitatii si a fost pus de sovietici secretar general ... nimic nu misca in tara fara ca el sa stie ... asa cum e normal pentru ori ce fost sef al securitatii.

      Ștergere
  21. Dureros de adevarat :( S a ajuns la indobitocirea romanilor, pt ca asa s a dorit, si din pacate nu prea se vede nici o iesire. Nimic nu se va schimba in mai bine, pana cand noi, fiecare, nu vom ajunge sa intelegem ca nu ne va fi mai bine fiind "smecheri", ci printr o educatie sanatoasa pe care sa ne o insusim si pe care sa o dam copiiilor nostrii.

    RăspundețiȘtergere
  22. Democratia este din multe puncte de vedere utopica , mai ales intr-o societate in care nivelul de educatie ste foarte scazut iar votul nu este conditionat de un anumit nivel de pregatire si intelegere a ceea ce inseamna societate si economie. Va imaginati ca in statele occidentale exista democratie? Daca da , va inselati ! Este o dictatura a legii si o grija continua pentru aplicarea acesteia.US ne da lectii de democratie in conditiile in care cetatenii lor sunt cei mai controlati din toate pct de vedere de pe tot globul? Ne cearta pentru existenta coruptiei fara a mentiona ca in US coruptia este una din marile probleme la nivel parlamentar si guvernamental? Sigur ei au legea lobby-ului care la noi a fost scoasa de pe ordinea de zi de la Camera Deputatilor tot la interventia unor ambasade .
    Ceausescu a fost in primul rand un mare patriot si a avut rezultate economice. Asta nu poate fi contestat. Trebuie analizat in conjuctura geo-politica de atunci si cred ca daca s-ar face asta , ar fi dat ca exemplu pentru modul in care a stiut sa condtruiasca, dezvolte influenta Romaniei pe plan extern ,tara care facea parte din zona controlata de Uniunea Sovietica. Am ales noi sa fim in blocul de est? NU! Am fost negociati de catre marile puteri, actualii nostri parteneri strategici! Acum in conditii de democratie , am devenit un stat dependent de importuri , nu mai producem nici macar minimul necesar pentru acoperirea necesarului intern! Suntem sclavi in propria tara si macar daca am trai bine in inconstienta noastra , dar suntem sclavi saraci si tot mai lipsiti de educatie tocmai pentru ca un popor sarac si needucat este cel mai usor de manipulat.

    RăspundețiȘtergere
  23. ceausescu a fost ucis doar ca autorii loviturii de stat sa poata sa fure banii din intreprinderile securiste conduse de dea ,doar atat si nimic altceva .toata tevatura si nebunia + mortii complet nevinovati a avut exact scopul asta pe langa cel nemtesc de redistribuire a pitelor de desfacere in conditiile in care rusii nu au mai putut sau nu au mai vrut sa sustina lagarul comunist ca daca era pe bune baie de sange era .acum suntem romania adevarata aia dinainte de razboi ,aservita ,corupta ,fara etica si valoare ,inapoiata si fara dorinta reala de progres .sclavi saraci suntem numai si nmai din cauza noastra ,ca nu stim sa apreciem valoarea unui om de langa noi,ca nu putem renunta la comoditatea noastra zilnica ,ca nu stim decat sa moara si capra vecinului etc

    RăspundețiȘtergere
  24. Orest nu mai bine te duci u în familia matii?
    Baga mi as... în rasa ta de ordinar.nu observi care era scopul acestui articol???
    Scopul era sa se mai dezghețe lumea la cap,suntem o nație plina de doctrina occidentala.
    La zid cu tine!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Si eu m-am nascut in 1961 si chiar pot confirma relatarea Mariei Diana Popescu.Toate bune,frumoase si adevarate.Cu un singur lucru nu sunt de-acord.In octombrie 1989,Gurbaciov a venit la Bucuresti pentru a-l informa pe Ceausescu ce se-ntampla cu Comunismul in Europa de Est;cum ca Rusia nu mai poate sustine imperiul comunist (economic Rusia era la pamant) si lasa fiecare tara sa-si aleaga calea.Daca Ceausescu era un asa mare patriot si chiar voia binele poporului de ce n-a renuntat pe cale amiabila stiind ce se va intampla daca el moare?Stia f. bine dusmanii Romaniei si ce intentii au.De ce- a mai continuat putea lua exemplu Poloniei sau Cehiei si chiar devenea un erou de neuitat al Romaniei.El a preferat sa-i lase mana libera Elenei si sa traga-n popor si la Timisoara si la Bucuresti si tara sa devina ce este acum.Inclin sa cred ca tot ce-a facut,a facut numai s-arate cat de destept e el si cat de bine e-n comunism.Dar...degeaba pui umrela in urma ploii.La toti ne pare rau.

    RăspundețiȘtergere
  26. pacat , mare pacat , foarte multi dintre noi sunt dobitoci miopi , nu au vazut adevarul si nici nu o sa l vada vreodată, ma doare capul cand ma gândesc cum nu gandeste un prost care este manipulat , de aceea am ajuns aici din cauza lor a prostilor. Deșteaptă te române!

    RăspundețiȘtergere
  27. Mă bucur pentru autor, mă bucură faptul că există cei ca el, ce de care îndstă se leagă trollerii, cu afirmaţii de genul "creeri spălaţi de propaganda comunistă" ori mai nou - cea rusă.
    Oare în portocale este sensul vieţii, nu, în iphone, sau o maşină de lux plină de modele. F.M.I. ţineţi minte această abriviatură, ea reprezintă structura financiar bancară mondială prin care se conduce lumea. Ceauşescu a fost înlăturat pentru că putea fi un exemplu pentru alte ţări, care şi-ar dori să iasă din datorii, să devină liberi financiar

    RăspundețiȘtergere
  28. personal ... stiu ca nu poti gandii cu pumnii. ///tragem pt proprietate, pentru capital. nu putem fi egali. asta nu functioneaza decat poare intr-un comunism [ reinventat] .... adica , sa fie ridicata valoarea, nevoilor umane la 1.000.000 $ /an minim.....utopie maxima, totusi poate ar functiona.

    RăspundețiȘtergere