Vizita premierului Chinez în România şi declaraţia acestuia vizavi de tradiţionalele relaţii româno-chineze au dat ocazia preşedintelui României chiar
dacă nu a văzut cu ochi buni „reuşita” lui Ponta, să facă o remarcă pe
care trebuia să o facă cel care iniţiase vizita, dar nu a avut antigel
în instalaţie. Băsescu aşa mai din uşa garajului, a spus: „Noi
nu o să uităm niciodată poziţia Guvernului chinez, în 1968 şi nici
faptul că întotdeauna China a fost un sprijin pentru România şi în
Consiliul de Securitate al ONU şi în orice organizaţie internaţională”.
Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat.
20
August 1968, cu trei zile înainte de marea Sărbătoarea Naţională a
României, Uniunea Sovietică împreună cu armatele altor 4 ţări, Bulgaria,
Ungaria RDG şi Polonia invadează Cehoslovacia pentru a opri deraierea
de la linia trasată de Moscova, a conducerii lui Dubcek .
Cehoslovacia
tindea să devină o altă roată rebelă a sistemului comunist, după
Iugoslavia lui Tito, Albania care trecuse făţiş de partea Chinei încă
din 1961 şi România care făcea notă aparte în tratat încă de pe vremea
lui Dej. Cum albanezii erau prea mici ca să conteze şi să necesite o
intervenţie, sârbii prea puternici şi prea aproape de occident iar România avea deja prea mulţi prieteni şi sprijin, s-a luat
decizia intervenţiei în Cehoslovacia atât pentru a nu se prolifera
atitudinea anti-Moscova cât şi pentru a testa reacţia occidentului şi a
vedea pe cine poate conta Moskova în cadrul tratatului. A părut puţin
surprinzător sprijinul Ungariei
care şi ea fusese corecţionată în 1956 în bătălia dintre Nagy Imre şi
Ianos Kadar, sau poate tocmai datorită acelei intervenţii a simţit
nevoia să se răzbune şi să facă să simtă şi alţii ce a simţit ea. Pe
români Ungaria s-a răzbunat în 1989, Laslo Tokeş ştie cum. Dar asta e
altceva. Cert este că România lui Ceauşescu a luat atitudine fermă
împotriva intervenţiei, nu numai că nu a participat dar chiar a
condamnat, aş spune cel mai vehement, această
intervenţie aşa cum o „ţară frăţească şi prietenă” nu ar fi trebuit să
îşi permită. Multă lume a spus atunci că Ceauşescu şi-a semnat
condamnarea la moarte şi că România va simţi talpă rusească cât de
curând. Moskova aştepta de mult motivul şi ocazia să ne bage în
formaţie, mai ales că atitudinea de frondă a României nu se manifesta
doar câteva zile.
Să recapitulăm:
1. Încă din 1963 Gheorghiu-Dej a refuzat sa mai accepte organizarea pe teritoriul românesc a manevrelor militare cu trupe ale statelor
din Tratat. România era singurul stat membru care participa doar cu
cadre la aplicaţii şi organiza pe teritoriul ei doar aplicaţii pe hartă;
2. Din aceeasi perioadă, durata serviciului militar se redusese de la 2 ani la 1 an şi 3 luni;
3. La inceputul anului 1967 România a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală a Germaniei;
4. România
a fost singura ţară din blocul sovietic care nu a rupt relatiile
diplomatice cu Israel în timpul războiului din iunie 1967 aşa cum a fost
singurul STAT din cele satelit sau ocupate de nazişti care nu a trimis evrei în lagărele de exterminare ba mai mult, a ajutat 400000 de evrei să ajungă în Israel. A spus-o Simon Perez în 2012: „Nu
vom uita niciodată că, în cele mai negre perioade ale istoriei, vremuri
ale nazismului, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei, care
au venit în Israel şi au ajutat la construirea acestui stat, dar şi-au
păstrat şi identitatea şi cultura şi dragostea pentru România”
RRomânia a fost primul stat din Europa de Est care a convins o putere occidentală să-i vândă tehnologie nucleară;
2. România a refuzat accesul sovieticilor la planurile elicopterului de luptă achizitionat din Franţa (ba, se spune că a încercat să fure de la sovietici planurile tancului T 72, pentru a le vinde americanilor!);
3. Delegaţii ale Partidului Comunist Român s-au retras sau nu au participat la o serie de conferinţe internaţionale, sau au adoptat poziţii separate faţă de poziţia Moskovei în probleme majore;
4. România nu a fost prezentă la nici una dintre conferinţele Pactului la care s-a hotarat soarta Cehoslovaciei;
5. Ceauşescu
nu s-a angajat niciodată să dea voie armatelor prietene să intervină în
alte state vecine României trecând peste teritoriul României, justificarea lui fiind că numai Marea Adunare Natională poate decide intrarea unor trupe străine în ţară. Nu era prost românul;
6. CEAUŞESCU,
CA ŞI CAROL I ÎN RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ, NU A ACCEPTAT NICIODATĂ CA
TRUPELE ROMÂNE SĂ FIE SUB COMANDA ALTOR OFIŢERI DECÂT OFIŢERI ROMÂNI. El
spunea că pe teatrul de actiuni militare din Romania FAU trebuie să execute ordinele conducerii naţionale;
7. Ceausescu a refuzat să voteze numirea lui Brejnev în funcţia de comandant suprem al Pactului în timp de razboi;
Acestea
sunt numai o parte din aş spune numai poziţiile oficiale ale lui
Ceauşescu faţă de conducerea de la Moskova. Cei care au lucrat în
aparatul de partid sau cei cu funcţii în armată şi tratat ştiu şi alte
lucruri mult mai dure şi mai picante despre certurile lui Ceauşescu cu
conducerea rusă.
Cu
asemenea luări de poziţie este de mirare că Ruşii nu au sărit pe
Ceauşescu prima oară şi au intrat în Cehoslovacia. Numai că am arătat
mai sus de ce. Din surse ale unor servicii secrete şi declaraţiile unora
care încă mai sunt în viaţă România era în stand- by. Şi atunci ce l-a
apucat pe Ceauşescu să se pună de-a curmezişul? Nu ştia că urmează şi că
acţiunea sa era de natură să enerveze şi mai mult pe ruşi? Să nu fi
fost informată securitatea sau să nu îl fi informat pe el cu privire la
planul ruşilor şi faptul că urmează a avea soarta lui Dubcek?
În septembrie 1968,
serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale
planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele
sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie,
ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a
transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul
conţinut: „Am analizat
informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc
în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.
Ei
bine Ceauşescu ştia, ştia chiar dinainte de invazia în Cehoslovacia ce i
se pregătea şi tocmai de aceea a luat o atitudine atât de vehementă,
pentru a atrage atenţia occidentului asupra lui şi a căpăta simpatia şi
sprijinul lor, pentru a crea în lumea “civilizată” un val de simpatie
faţă de România care să o pună la adăpost faţă de o eventuală
intervenţie care era
planificată şi în România. Să fim serioşi, nu dragostea faţă de
Cehoslovaci a determinat atitudinea lui Ceauşescu ci grija faţă de
propria soartă, de soarta României, pentru că era totuşi un patriot.
Aici Ceauşescu a jucat magistral, băgându-se singur cu capul în gura
ursului, dar sub privirile întregii lumi, provocându-l pe urs care ştia
că dacă va curge o picătură de sânge din gâtul lui Ceauşescu, sau i se
clinteşte un fir de păr, va fi vânat de tot occidentul. Magistral jucat
de Ceauşescu.
Pe
lângă asta au apărut şi speculaţii, zvonuri vizavi de o armă secretă pe
care ne-ar fi lăsat-o Coandă şi care ar fi fost pe bază de laser care
ar fid at peste cap sau ars nişte tancuri ruseşti care “arau paşnic“ la
graniţa de Est a României în 1968. Nu ştiu dacă a fost doar un basm, o
intoxicare şi pe cine viza intoxicarea, cert este că nici atunci şi nici
în 89 tancurile ruseşti venite în plimbare la graniţă nu au îndrăznit
să treacă.Eu am auzitdespre asta de la un coleg tot ofiţer de la graniţa de Est, care spunea că în 89 s-a încercat trecerea graniţei şi “s-a întâmplat ceva”, dar nu ştiu cât e de adevărat.
Dar
mai este un adevăr care trebuie spus vizavi de curajul nebunesc al lui
Ceauşescu. Acesta se referă la excelentele relaţii pe care românii le
aveau cu fraţii sârbi, care aveau cu adevărat o armată redutabilă sub
toate aspectele şi care promiseseră sprijin la orice oră împotriva
ruşilor. Păcat că aceste relaţii excelente au fost stricate de
oficialităţile române de după 89.
Şi
mai este un alt aspect, mult mai important care nu trebuie uitat. Deşi
toată lumea occidentală a blamat intervenţia din Cehoslovacia şi se uita
urât la ruşi, chiar şi americanii, nimeni nu a făcut practic nimic
aşa cum nu a făcut nimeni nici când nemţii invadaseră Polonia în 1939,
în ciuda promisiunilor. Ruşilor în 1968 nu le era frică de occident,
nici de americani, se poate spune că abia aştepta să îşi testeze şi ea
armele nucleare pe care americanii le testaseră în Japonia cu 20 de ani
mai înainte. Nu de grija sprijinului occidental mureau ruşii pentru că
tocmai asta voiau, să îşi
măsoare puţin forţele pe teritoriul altor state. În plus, cu americanii
se bătuseră destul prin ţările africane, prin Vietman, prin Coreea şi îi
cam bătuseră aşa că nu erau ei speriaţi de marea armată americană. Este
adevărat că tot occidentul a luat atitudine la nivel declarativ vizavi
de intervenţia din Cehoslovacia, este adevărat că se lucra pe toate
planurile oficiale şi neoficiale diplomatice sau la nivel de servicii
secrete pentru dezamorsarea situaţiei, dar nimeni nu îndrăznea mai mult,
lumea era prea aproape, doar 25 de ani trecuseră de la ultimul război
mondial, nici o ţară nu era complet pregătită pentru încă unul. Este
adevărat şi faptul că România primise “asigurări”că dacă va fi invadată occidentul va lua atitudine dar
ce mai puteau face ei atâta vreme cât în 48 de ore România putea fi
invadată şi ocupată din 3 părţi? Nimic. Azi, datorită grijii de partid şi de stat, chinul s-a scurtat, România poate fi ocupată dintr-o singură parte, în doar 4 ore.
Revenind la anul 1968, alte declaraţii şi ameninţări le-au oprit ruşilor planurile şi ele veneau din est, nu din Occident.
După intervenţia din Cehoslovacia, vicepremierul chinez Chen Yi spunea : „Am
fost foarte bucuros să aud că aţi luat măsuri de apărare a
independenţei şi suveranităţii naţionale. Sunt convins că dacă veţi fi
hotărâţi veţi învinge în cauza dumneavoastră. Noi vă sprijinim”.
Iar pe 23 august 1968, Zhou Enlai, Premierul Consiliului de Stat al
Republicii Populare Chineze în mesajul său cu ocazia Zile Naţionale a
României transmitea: „România poate conta în apărarea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez!”.
Aceste cuvinte venite
din partea unora care nici atunci şi nici acuma nu se joacă cu
cuvintele, au avut darul de a convinge marele urs că China era dispusă
să intre în război pentru a ne apăra, chiar dacă să admitem că şi din cu
totul alte interese decât dragostea frăţească. Ruşii îşi puteau permite
să se joace cu oricine, dar nu cu chinezii. Cea mai nevinovată pedeapsa
a chinezilor ar fi să trimită câteva zeci de milioane de chinezi să
ceară azil politic în Rusia sau să trimită câteva milioane de chineză să
lupte cu armata rusească cu mâinile goale şi după 5 minute să se
predea, să devină prizoneiri de
război. Asta aşa ca anecdotă. Oricum , ruşii ştiau că dacă americanii
mai joacă la cacealma, chinezii nu le au cu pokerul dar
îşi pot permite să joace ruleta rusească. Aşa că e mult mai credibil că
nu simpatia occidentului l-a salvat pe Ceauşescu ci asigurările venite
din orezării.
Mai târziu o delegaţie românească i-ar fi transmis lui Ceauşescu din partea lui Zhou Enlai următoarele: „Atâta timp cât va exista China, va exista şi România”. Acuma
cât de mult adevăr este în aceste declaraţii şi cât anume o fi rămas
din el, cine poate şti? Cuvintele premierului chinez din toamna aceasta
ar fi de natură să ne liniştească pentru că şi el amintea de
tradiţionalele legături româno-chineze: “Li
Keqiang a spus că există două proverbe, unul românesc, „Apa trece,
pietrele rămân”, şi unul chinezesc, „Prietenia e înrădăcinată şi va
înflori”, care reflectă relaţiile dintre cele două ţări.”
Dar mai amintea domnia sa şi că : „China vede România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa de est şi UE”, a spus premierul chinez.”
Păi sunt tare curios ce vede China mai mare sau mai
de aproape, prietenia româno-chineză, sau pilonul pentru cooperarea cu
Europa?
În plus, prietenia lui Ceauşescu cu chinezii nu l-a
salvat de la asasinat atunci când ruşii şi americanii alături de unele
ţări “vecine şi pretine” au pus umărul la înlăturarea celui care
începuse să dea cu
flit de data asta nu numai ruşilor ci şi vestului de care nu se mai
temea economic şi financiar. Aici Ceauşescu nu a mai avut clarviziune,
şi-a făcut prea mulţi duşmani pe lângă el şi nu a putut fi ajutat de
prietenii care erau prea departe. În plus a mai fost şi trădat de chiar
români, aşa cum a fost trădat şi Antonescu . Ne place sau nu acesta este
adevărul iar cei care vor veni trebuie să ştie, pentru că am înghiţit destul istorie falsificată. Deja o parte din cei
care au pus umărul la trădarea intereselor româneşti după 89 sunt la
putere şi fac totul pentru a scăpa de pedepse, de judecată, de
responsabilitate, suntem ameţiţi cu privire la acţiunile şi intenţiile
lor, se schimbă legi în favoarea infractorilor a hoţilor, a şarlatanilor
cu funcţii publice se schimbă valorile se schimbă Constituţia, listele
de alegători, legile referendumului în aşa fel încât un număr din ce în
ce mai mic de oameni să decidă soarta celor mulţi care nu vor mai avea
nici un cuvânt, până la urmă li se va lua şi dreptul de vot pentru că nu
au votat cum a trebuit. Deja unii au fost interogaţi de
procurorii-preoţi pentru că au ieşit la vot. Deja cei care îşi apără
dreptul la viaţă sunt bătuţi şi băgaţi în dube pentru că lovesc în
interesele financiare şi şpăgile demnitarilor. Deja chiar
parlamentarii au început să voteze legi pe sub mână, să se înşele între
ei şi ei toţi să înşele cetăţenii, votând şi promovând legi prin care
se exonerează de toate culpele, se declară intangibili, îşi bat joc de
legi şi de Constituţie. Şi asta este istorie şi asta trebuie să ştie cei ce vor veni . Cine le-o va spune dacă cei care vorbesc sunt legaţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu